Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat miercuri, într-o conferință de presă că selecționerul Victor Pițurcă a solicitat urgentarea procedurilor de obținere a cetățenieide către atacantul nigerian Kehinde Fatai.
„M-a sunat doamna Tocală acum vreo zece zile să îmi spună că este o procedură de urgentare a obținerii cetățeniei de onoare. Și m-a întrebat dacă avem propuneri. L-am sunat pe Pițurcă și l-am întrebat dacă e vreun jucător. Și mi-a zis că Fatai, ăsta, de a jucat la Astra, avea un randament bun. I-am sunat pe cei de la Astra și am aflat că avea dosarul depus, am informat, am dat o copie după dosar doamnei Tocală și dânsa mai departe a făcut demersurile necesare”, a declarat Sandu.
Oficialul FRF a precizat că Pițurcă îl va putea selecționa pe nigerian pentru barajul pentru Cupa Mondială din 2014 cu Grecia, doar în cazul în care va obține cetățenia română. „A fost decizia domnului Pițurcă, da. Dar demersurile erau făcute deja de cei de la Astra. Dacă Fatai va avea cetățenia și Pițurcă are nevoie atunci poate să îl selecționeze. Nu știu dacă e posibil să se rezolve până la meciul cu Grecia, asta nu mai știu”, a adăugat Sandu.
Secretarul de stat în cadrul MTS, Carmen Tocală, a declarat, în cursul săptămânii trecute agenției MEDIAFAX, că Parlamentul României ar putea să-i acorde atacantului nigerian Kehinde Fatai titlul de cetățean de onoare, care îi va permite să evolueze pentur naționala României în barajul cu Grecia. Tocală a adăugat că s-a depus un dosar al jucătorului echipei FC Bruges la Ministerul Tinieretului și Sportului, care urma să fie analizat în regim de urgență în cadrul ședinței de Guvern de la sfârșitul săptămânii trecute.
Conform Legii 21 diin 1 martie 1991, art. 40 „cetățenia română cu titlu de «cetațenie de onoare» se poate acorda unor străini pentru servicii deosebite aduse țării și națiunii române, la propunerea Guvernului, fără nici o altă formalitate, de către Parlamentul Romaniei”.
Persoanele care au dobândit cetațenia de onoare se bucură de toate drepturile civile și politice recunoscute cetațenilor români, cu exceptia dreptului de a alege și de a fi ales și de a ocupa o funcție publică.
Atacantul nigerian al echipei Astra Giurgiu, Kehinde Fatai, a fost împrumutat, în septembrie, până la finalul sezonului, la formația FC Bruges. Clubul belgian va avea opțiune de cumpărare definitivă a jucătorului la finalul sezonului. Kehinde Fatai, în vârstă de 23 de ani, a fost achiziționat de Astra Giurgiu în vara anului 2010 de la Farul Constanța. El se afla în România din 2007.
România întâlnește Grecia în barajul de calificare la Cupa Mondială din 2014, meciul tur urmând să aibă loc în 15 noiembrie la Pireu, iar returul în 19 noiembrie, la București.